01 Decembrie 2024Sursa: I.P.J. Arad

CENTRUL DE COMUNICARE JUDEȚEAN ARAD - DECLARAȚIE DE PRESĂ 4, ALEGERI PARLAMENTARE

Datele centralizate la nivelul Comandamentului Operațional Arad, care monitorizează și coordonează misiunile desfășurate de structurile MAI în context electoral, arată că până la acest moment nu s-au produs incidente care să afecteze procesul de vot.

De la începerea votării, au fost primite 7 sesizări cu privire la săvârșirea unor incidente în legătură cu alegerile parlamentare. 2 dintre sesizări nu s-au confirmat, iar 2 sunt în curs de verificare.

Polițiștii au aplicat 5 sancțiuni contravenționale, toate avertismente: 3 pentru alertarea fără temei a structurilor de menținere a ordinii publice și 2 pentru continuarea propagandei după încheierea campaniei electorale. În marea majoritate a sesizărilor a fost reclamată continuarea campaniei electorale prin postări pe rețelele de socializare sau primirea de mesaje pe telefon, cu îndemnul de a vota un anume candidat/formațiune politică. Alte sesizări au avut ca temei campania electorală pentru turul 2 al alagerilor prezeidențiale, astfel că nu au fost încălcate prevederile legale.

Vă reamintim că Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor are program cu publicul până la ora 21:00, pentru a veni în sprijinul cetățenilor care nu au documente de identitate, dar vor să voteze. În cursul zilei de ieri și astăzi, la nivelul Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Arad, au fost eliberate aproximativ 160 de cărți de identitate și cărți de identitate provizorii. 

Ultima declarație de astăzi va avea loc după ora 20.

CENTRUL DE COMUNICARE JUDEȚEAN ARAD