08 Septembrie 2024Sursa: I.P.J. Arad

RETINUȚI PENTRU ȘANTAJ

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane, cu privire la săvârșirea infracțiunii de șantaj.

Din cercetări, s-a stabilit că trei bărbați, cu vârste între 34 și 46 de ani, din județele Arad și Timiș, în perioada martie-iulie a.c., ar fi pretins de la o persoană, având calitatea de administrator al unei societăți comerciale din Arad, 72.000 de lei, pentru a nu-i cauza suferințe fizice, în contul unei datorii către o societate comercială din Timișoara.

La data de 8 septembrie a.c., împreună cu polițiștii criminaliști, au fost puse în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, pe raza județelor Arad și Timiș, 5 mandate de aducere, pe numele a 5 persoane, din cele două județe, și din județul Mehedinți, precum și 3 ordonanțe de percheziții ale vehiculelor.

În urma activităților desfășurate, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri de interes în cauză.

În baza probatoriului administrat, au fost reținuți trei bărbați, cu vârste între 34 și 46 de ani, urmând a fi luate și alte măsuri preventive, dacă se impun, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj și instigare la șantaj.

Polițiștii și procurorii continuă cercetările, pentru stabilirea întregii activități infracționale, în funcție de rezultatele acestora, cercetările urmând a fi extinse și cu privire la alte fapte.

Activitățile au beneficiat de sprijinul Biroului Operațiuni Speciale Timișoara, Unitatea Teritorială de Analiza Informațiilor Arad, și inspectoratelor de poliţie județene Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, precum și luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Arad. 

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal, prevăzută de Codul de Procedură Penală, care nu poate, în nicio situație, să înfrângă prezumția de nevinovăție.

Galerie foto

Fişiere ataşate