Absolvenții școlilor de poliție, încadrați la I.P.J. Arad
Astăzi, 19 ianuarie 2026, 22 de absolvenți ai școlilor de poliție s-au prezentat la I.P.J. Arad, pentru a fi încadrați în rândurile noastre.
Noii polițiști își vor desfășura activitatea în structurile de ordine publică și rutieră, din cadrul Poliției Municipiului Arad și polițiilor orășenești Lipova, Pecica și Nădlac, precum și în structurile de investigații criminale, criminalistică și arest.
Cei mai tineri colegi ai noștri au zâmbit la primele lor poze în ținuta de reprezentare, și s-au întâlnit cu șefii structurilor la care au fost repartizați, dar și cu reprezentanți ai sindicatelor și Corpului Național al Polițiștilor.
În perioada următoare, vor participa la sesiuni de pregătire teoretică și practică, pentru a se familiariza cu munca de poliție, după care își vor începe cariera din operativ.
Conducerea și întreg efectivul Inspectoratului de Poliţie Județean Arad le urează bun venit, succes în carieră, fără incidente neplăcute!









