09 Ianuarie 2026Sursa: I.P.J. Arad

Acțiune pentru prevenirea cerșetoriei și gestionarea persoanelor fără adăpost

La data de 8 ianuarie a.c., polițiștii din municipiu, cu sprijinul jandarmilor arădeni, al polițiștilor locali și al Direcției de Asistență Socială, au desfășurat o acțiune de prevenire a cerșetoriei și de gestionare a persoanelor fără adăpost, din municipiul Arad.

În cadrul activității au fost legitimate 35 de persoane și  transportate la un adăpost 14 persoane, care trăiau în condiții improprii.

Astfel de acțiuni vor fi desfășurate și în perioada următoare, pentru menținerea unui climat de siguranță publică și sprijinirea persoanelor aflate în situații vulnerabile, în vederea prevenirii faptelor antisociale și facilitării accesului acestora la serviciile de asistență socială.

 

Galerie foto

Fişiere ataşate