Activități de prevenire, în școlile arădene
În perioada recentă, polițiștii arădeni au intensificat seria activităților preventive dedicate siguranței în mediul școlar, desfășurând acțiuni și controale în zonele frecventate de elevi.
Echipe mixte, formate din polițiști ai Biroului de Siguranță Școlară și alte structuri din I.P.J. Arad, împreună cu efective de jandarmi, au desfășurat activități informativ–preventive în alte opt unități de învățământ din municipiu.
Acțiunile au avut ca obiectiv principal creșterea gradului de siguranță în rândul elevilor, prevenirea faptelor antisociale și descurajarea traficului de substanțe interzise.
Au fost organizate sesiuni informative, verificări, instruiri și discuții directe cu elevii, agenții de pază și personalul școlilor.
În cadrul verificărilor localurilor din zonele adiacente, au fost găsiți elevi aflați în afara orelor de curs.
Totodată, a mai fost verificată respectarea legislației privind vânzarea energizantelor, produselor alcoolice și din tutun minorilor, și au fost transmise recomandări clare pentru un comportament responsabil și sigur.
Un element important al acțiunii l-a constituit prezența unui câine polițist specializat în detectarea substanțelor psihoactive, care a însoțit echipajele și a oferit o perspectivă concretă asupra modului în care aceste acțiuni contribuie la combaterea traficului de droguri
Poliția și jandarmeria continuă activitățile preventive, acestea urmând să se desfășoare în mod constant, în colaborare cu instituțiile de învățământ, pentru a garanta un mediu sigur și protejat pentru toți elevii.
Nu în ultimul rând, facem un apel către elevi, părinți și profesori : nu ezitați să cereți sprijin atunci când vă confruntați cu situații dificile!














