10 Septembrie 2024Sursa: I.P.J. Arad

CONFERINȚĂ DE PRESĂ COMUNĂ, A STRUCTURILOR M.A.I. DIN TERITORIU

Activități premergătoare debutului de an școlar, desfășuret de polițiștii arădeni

-Conferință de presă 10.09.2024-

Conform rețelei școlare, în județul nostru există, în acest an școlar, 450 de unități de învățământ școlar și preșcolar,față de 463, în anul școlar precedent. La îneputul acestui an școlar, doar 35 de unități de învățământ nu beneficiau de pază sau sistem de supraveghere video, față de 62, anul trecut. Eforturile polițiștilor au fost coroborate cu cele ale autorităților publice locale și Prefecturii Arad, pentru dotarea tuturor școlilor cu pază, în viitorul apropiat având ca scop reducerea acestei cifre la 0. Pe această cale, țin să mulțumesc tuturor autorităților implicate, pentru înțelegere și sprijin.  

Siguranța școlară este o prioritate a polițiștilor arădeni, pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor, personalului didactic, precum și pentru prevenirea delincvenței juvenile, în incinta și zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar.

În perioada vacanței, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au desfășurat acțiuni în taberele școlare, și la evenimentele cu public numeros, în cadrul campaniei „Împreună pentru o vacanță în siguranță”, unde au transmis informații și recomandări pe care atât copiii, cât și părinții lor le pot aplica, atât în vacanță cât și pe parcursul anului școlar.

Polițiștii de siguranță școlară s-au deplasat în taberele școlare din județ, unde, în 24 de ocazii (cu serii diferite de elevi de toate vârstele), s-au întâlnit cu aproximativ 700 de copii. În unitățile de învățământ preuniversitar, unde s-au desfășurat cursuri, au discutat cu aproximativ 130 de copii, iar în centrele de plasament, au fost consiliați aproximativ 40 de copii. Pe toată perioada vacanței, au fost transmise și recomandări online, prin intermediul mass-media, astfel că, putem aprecia că vacanța s-a încheiat fără evenimente negative.

În plus față de activitățile anterior menționate, în cursul lunilor iulie-august, au fost desfășurate activități specifice informativ-preventive, circumscrise campaniei, în baza a două planuri de acțiune proprii. Activitățile au fost realizate în weekend, cu ocazia desfășurării a patru evenimente la nivelul municipiului și județului, cu participarea de public numeros, inclusiv din categoria beneficiarilor campaniei. În cadrul activităților derulate cu ocazia participării aceste evenimente, a fost abordată și tematica traficului și consumului de droguri. Numărul aproximativ al beneficiarilor a fost de 600 de elevi și 1350 de adulți. Totodată, în cadrul activităților derulate au fost distribuite materiale informativ-preventive adecvate fiecărei categorii de beneficiari (copii și părinți).

Din punct de vedere al siguranței transportului elevilor, polițiștii Serviciului Rutier au verificat toate autobuzele școlare, care și-au început activitatea sau urmează să-ți înceapă activitatea din prima săptămână de școală. Din numărul total de 120 de microbuze școlare exietnte în județ, au fost verificate, în perioada premergătoare începerii anului școlar, 102, iar 18 sunt, în acest moment, scoase din uz.

             

Galerie foto