UPDATE : SANCȚIUNI CONTRAVENȚIONALE ÎN VALOARE DE PESTE 100.000 DE LEI, ÎN URMA RAZIEI DIN MUNICIPIUL ARAD
În perioada 28-29 septembrie a.c., în municipiul Arad a fost desfășurată o acțiune de amploare, cu implicarea polițiștilor de ordine publică, rutieră, proximitate, investigații criminale, secțiile de poliție Micălaca și Vlaicu, cu sprijinul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Rutier, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului Criminalistic, cu sprijinul Inspectoratului General pentru Imigrări, Serviciul Județean de Poliţie Transporturi, polițiști de frontieră, jandarmi și polițiști locali arădeni.
În cadrul activităților desfășurate pe parcursul zilei și în cursul nopții, au fost legitimate 261 de persoane, verificate 127 de locații și controlate 37 de locații (hoteluri, pensiuni, societăți comerciale și localuri publice), precum și piețele din oraș.
Polițiștii au aplicat 114 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 105.650 de lei, din care 56 pentru încălcarea normelor rutiere, 27 pentru nerespectarea ordinii și liniștii publice, iar celelalte pentru alte abateri. Au fost retrase 4 certificate de înmatriculare, și confiscat material lemnos în valoare de aproximativ 3.900 de lei. Au fost ridicate, in vederea continuării cercetărilor, peste 9 tone de detergent pudră și aproximativ 3.000 de litri de detergent lichid, susceptibil a fi contrafăcut, dintr-o societate comercială care distribuia în vederea comercializării, altor societăți comerciale.
Polițiștii au întocmit dosare penale pe numele a 3 persoane, pentru furt de auto și pentru încălcări ale legislației rutiere.
Exemple: un bărbat de 43 de ani, din Vânători, a fost depistat pe Calea Zimandului, în timp ce conducea un autoturism radiat din circulație cu numere de înmatriculare false și fără a deține permis de conducere. Testarea cu aparatele din dotare au indicat o îmbibație alcoolică de 0,81 mg./alcool pur în aerul expirat, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolului fiind dispusă recoltarea de probe biologice. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.
Două persoane au fost depistate în piața Fortuna, respectiv Piața Mihai Viteazul, în timp ce ofereau spre vânzare țigarete de contrabandă. Au fost ridicate, în vederea confiscării, 100 de pachete de țigări, fiind aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare de 40.000 de lei.
Aceste activități au ca scop reducerea riscului rutier și protejarea populației împotriva unor acte de comerț ilegale, precum și împotriva fenomenului infracțional.